The Catcher In The Sand

Nu cred că este o prea mare exagerare în a afirma că știința și tehnologia secolului XX au început cu Jules Verne. Scriitorul, poetul și dramaturgul francez a anticipat în romanele sale multe dintre descoperirile și invențiile care aveau să lărgească orizonturile lumii cunoscute, să propulseze societatea spre o calitate de viață de neconceput până atunci, dar și să creeze pericole potențiale uriașe până la cel al auto-distrugerii. Scrierile sale nu doar că au avut o popularitate imensă (câteva dintre romanele sale s-au vândut în peste 100 de milioane de exemplare la nivel global, clasându-l pe locul doi în topul celor mai traduși autori din lume după Agatha Christie), ci au și înflăcărat imaginația multor generații de tineri care și-au început de la aceste lecturi carierele de cercetători științifici sau de experți în tehnologii.

(sursa imaginii: www.andersondesigngroupstore.com/a/collections/Literary-Classics/from-the-earth-to-the-moon-ules-verne)

Printre romanele sale cele mai cunoscute și mai populare se află De la Pământ la Lună: traseu direct în 97 de ore și 20 de minute, publicat în 1865. Se poate spune că una dintre sursele de inspirație ale lui Jules Verne a fost Războiul Civil American, căci vehiculul folosit de exploratorii spațiului în carte este conceput de ‘Baltimore Gun Club,’ o societate de pasionați de arme care, după conflict,  își folosesc experiența și cunoștințele pentru a construi un tun spațial enorm numit Columbiad și a lansa spre Lună un echipaj de trei persoane (doi experți în tehnologie și un poet). Este o interacțiune – imaginară și premonitorie – între tehnologiile militare și aplicațiile civile. Chiar dacă unele dintre detaliile tehnice pot fi considerate naive sau depășite, principiul de bază al lansărilor este exact cel folosit în lansarea primilor sateliți artificiali în anii ’50 și începutul anilor ’60, iar calculele inginerești, foarte rezonabile. Misiunile Apollo și Artemis parcurg distanța dintre Terra și satelitul său natural într-o perioadă de timp de 76 până la 78 de zile față de cele 97 de zile prevăzute de Verne, ajutate fiind însă de propulsia activă a rachetelor. Și mai remarcabilă este predicția metodei de întoarcere. Folosirea gravitației este unul dintre principiile de bază pe care le-au utilizat și le vor utiliza și misiunile Artemis. Căci eroii lui Verne, ca și astronauții de astăzi, nu doar pleacă în explorare, ci se și întorc vii și nevătămați din misiune, ceea ce este o condiție esențială a succesului.

Cred că este interesant de menționat că romanul lui Jules Vernes nu era prima lucrare literară care imagina călătoria omenirii spre astrul nopții. O făcuseră deja scriitorul latin Lucian în secolul al II-lea e.n., cu O poveste adevărată, episcopul, istoricul și autorul timpuriu englez de science-fiction Francis Godwin în 1638 cu Omul de pe Lună, Cyrano de Bergerac (inspirat de Godwin) în 1657 cu Istoria comică a statelor și imperiilor Lunii, preotul și filosoful englez John Wilkins în 1638 cu romanul Descoperirea unei lumi pe Lună și scriitoarea franceza Marie-Anne de Roumier-Robert cu Voyage de Milord Céton dans les sept planètes, ou Le nouveau Mentor care apăruse la Paris în 1765. Niciunul dintre ei nu anticipase însă detaliile tehnice și științifice. În plus, romancierul francez a fost preocupat și de scopul și consecințele explorării spațiale. De la Pământ la Luna are în fapt două ‘sequels’ (continuări). În 1870, Jules Verne și-a trimis din nou eroii în spațiu pentru o călătorie În jurul Lunii, iar în 1889 a publicat romanul Achiziționarea Polului Nord, carte care ar putea fi considerată o precursoare a romanelor despre corporațiile și guvernele care folosesc tehnologiile în scopuri periculoase (în acest caz, tunul Columbiad va fi folosit să schimbe înclinarea axei de rotație pentru a putea exploata zăcămintele naturale din Antarctica).

(sursa foto: https://edition.cnn.com/2026/04/01/science/gallery/moon-mission-artemis-2-photos)

Realitatea începe de la fantezie și dă naștere unor noi fantezii. Programul Artemis reprezintă revenirea Statelor Unite cu un program ambițios de explorare spațială, care-i va duce pe astronauți pe Lună și apoi pe Marte. Am scris despre misiunea Artemis II cu câteva luni în urmă, atunci când ea se afla în fazele finale de pregătire. Unul dintre motivele principale ale interesului reînnoit al americanilor pentru explorarea spațială este concurența chineză. În anii ’50 sau ’60 motivul central al competiției spațiale era Războiul Rece. Astăzi competitorul Americii s-a schimbat, el nu se mai numește Uniunea Sovietică, ci China. Este o competiție alimentată de nevoia de prestigiu, dar și de considerente strategice. Unii specialiști estimează că viitoarele războaie se vor purta în spațiu sau și în spațiu.

Scopul principal al misiunii a fost validarea rachetei de lansare, a sistemelor navei spațiale Orion, a operațiunilor echipajului și a procedurilor misiunii înainte de aselenizările prevăzute în viitoarele misiuni Artemis. Din multe puncte de vedere, obiectivele misiunii Artemis II au fost similare cu cele ale lui Apollo 8 din 1968, primul zbor lunar cu echipaj uman din cadrul programului Apollo, în timp ce traiectoria sa de întoarcere liberă semăna cu cea parcursă de Apollo 13 în 1970. Artemis II a trecut toate testele majore de la lansarea sa din 1 aprilie și până la întoarcerea pe Terra la 11 aprilie, racheta, nava spațială și echipajul performând mai bine decât îndrăzniseră inginerii să spere. Racheta Space Launch System (SLS) a generat puterea necesară lansării și a executat perfect corecțiile de traiectorie. Capsula Orion – cu oameni la bord pentru prima dată – a funcționat conform planului, lucru pe care niciun simulator nu l-ar fi putut demonstra. Scutul termic, care produsese motive de îngrijorare în timpul zborului fără echipaj al lui Artemis I, s-a comportat mult mai bine, deși rezultatele detaliate sunt încă prelucrate. Poate că cea mai mare realizare constă însă în acțiunile echipajului Artemis, care au generat speranță și optimism într-o lume care pare să aibă nevoie disperată de inspirație.

(sursa imaginii: www.flickr.com/photos/nasa2explore/55199856318)

Ce urmează? O aselenizare până în 2028, cum arată oficial încă programul, rămâne o încercare dificilă. Mulți experți estimează că este mai degrabă vorba despre un interval de peste trei-patru ani. Succesul acestei misiuni – de la lansare până la survolul lunar – a schimbat probabilitatea într-o direcție considerată acum corectă. Întrebarea nu mai este dacă Orion poate zbura. Întrebarea este dacă modulele de aselenizare (încă netestate) și voința politică pot ține pasul. Nava spațială, cel puțin, și-a îndeplinit misiunea. Artemis II este o poveste despre inspirație și o poveste despre știință. S-a întâmplat asta și în vremea când se executa programul Apollo. Și azi ne aflăm într-o perioadă în care această lume are mare nevoie de optimism, o perioadă nu foarte diferită de cea a anilor ’60, și aceea marcată de războaie în întreaga lume și de tulburări civile acasă în SUA. Aselenizarea din iulie 1969 a fost un moment în care toți locuitorii Pământului s-au simțit solidari în a urmări misiunea și a se bucura de succesul ei. Se va repeta aceasta unitate în gânduri și cu Artemis? Rămâne de văzut.

(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt12042730/mediaviewer/rm341827330/)

Cei patru membri ai echipajului lui Artemis II au vizionat în perioada de carantină care a precedat misiunea filmul Proiectul Hail Mary, care a fost, dacă vreți, parte din pregătirea lor psihologică. Filmul este inspirat de cartea cu același nume a lui Andy Weir, despre care am scris și aici cu câțiva ani în urmă. Autorului îi plac eroii care se confruntă cu singurătatea și o înving.  Mark Watney, eroul primului roman publicat al lui Weir și al filmului inspirat de acest roman, era abandonat pe Marte în urma unei furtuni de nisip și va trăi o poveste de supraviețuire la dimensiunile sistemului solar. Pentru Ryland Grace, profesorul de științe care este eroul celui de-al doilea roman al scriitorului, Proiectul Hail Mary, aventura se petrece la scară galactică. El se trezește dintr-o comă indusă, pe o navă spațială care gonește spre una dintre stelele apropiate (‘apropiat’ însemnând câțiva ani-lumină). Se află într-o stare de aproape totală amnezie, știind doar că este însărcinat cu o misiune de o importanță critică despre care însă nu își amintește nimic. Romanul și scenariul filmului combină două planuri narative. Cel al prezentului, în care eroul se confruntă cu singurătatea și cu încercarea de a-și aminti și apoi de a aduce la îndeplinire misiunea care îi fusese încredințată, și cel al trecutului, a cărui imagine se completează treptat, ca într-un puzzle al memoriei, și care va contribui la regăsirea propriei identități, dar și la revelația misiunii unice pe care o are de îndeplinit. Există o deosebire esențială între Marțianul și Proiectul Hail Mary (filmele). Primul îl avea ca regizor pe strălucitul, prolificul și inegalul Ridley Scott, la care chiar și eșecurile arată bine și spun multe. Pentru filmul recent lansat, studiourile MGM i-au ales pe Phil Lord și Christopher Miller, care nu au mai realizat un film de lung metraj de 12 ani, de la The Lego Movie.

(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt12042730/mediaviewer/rm2435893506/)

Voi dezvălui foarte puțin din acțiunea filmului, pentru a nu răpi din plăcerea vizionării. Miza din Proiectul Hail Mary este nu salvarea individuală că în Marțianul, ci nici mai mult nici mai puțin decât salvarea Universului. În carte, Soarele (steaua Sol) începe să se stingă. ‘Ceva’ îi fură din energie, mai mult de un procent în fiecare an. Peste câțiva ani, Pământul va intra într-o eră glaciară, peste câteva decenii viața nu va mai fi posibilă. Acel ‘ceva’ de dovedește a fi o formă de viață pe cât de primară pe atât de nocivă. Singurul supraviețuitor al echipajului trimis să salveze sistemul solar de la extincție va descoperi că este vorba despre o pandemie intergalactică, că nu doar Soarele, ci și alte stele sunt în pericol și că soluția poate fi doar o colaborare între speciile care populează universul. Pe drum vom asista la o întâlnire de gradul trei.

Dacă tot l-am citat pe Spielberg, filmul datorează mult poveștilor spielbergiene din anii ’70 și ’80 care relatau întâlniri dintre specia umană și extratereștrii binevoitori, chiar dacă nu prea atrăgători la prima vedere (și nici la următoarele). Nu doar că Rocky, prietenul din alte stele al lui Ryland Grace, imaginat și manevrat de James Ortiz, pare  a fi un verișor al lui E.T., dar sunt împrumutate (sau poate introduse ca omagiu) texte precum ‘ … go home’. Lui Ryan Gosling i s-a propus rolul de la începutul discuțiilor despre ecranizarea romanului și personajul pare să fi fost imaginat pentru el. Gosling a mai interpretat pe ecran un astronaut, pe Neil Armstrong din First Man. Aici adaugă nu doar omenie, ci și foarte mult umor. Ca detaliu anecdotic, talentatul și carismaticul actor canadian a transmis membrilor echipajului Artemis II un mesaj înregistrat cu urări de succes, pe care aceștia l-au ascultat înainte de lansare. Un personaj foarte interesant este cel al conducătoarei și coordonatoarei misiunii, Eva Statt, căreia îi sunt alocate resurse și autoritate nelimitate, în încercarea de a salva planeta. La citirea cărții, personajul m-a intrigat și scriam că ar putea fi eroina unui film doar despre ea. În film pierde ceva din profunzime dar câștigă interpretarea Sandrei Hüller, la primul său film peste ocean. Nu este singurul detaliu care se pierde în ecranizare (și nu sunt adeptul ecranizărilor fidele). Pasiunea pentru muzică în general (limba eridienilor vorbită de Rocky este descrisă în carte cu note) și pentru Beatles în particular, de exemplu, nu-și găsesc echivalențe cinematografice. Project Hail Mary emoționează cu stereotipuri de Hollywood acolo unde ar fi putut găsi soluții mai originale, poate chiar din carte. Ne putem doar imagina cum ar fi arătat filmul în regia lui Ridley Scott sau a cuiva din liga lui. Dar și așa, este un film care se adaugă marilor povești intergalactice. Cei care cred – ca mine – că specia umana va exista doar dacă explorează spațiul, vor iubi filmul. Cred că nu doar ei.

Fantezia și și știrile despre realizările tehnico-științifice vor concura pentru atenția noastră în viitorii ani. Cititorii acestei rubrici știu că sunt și un pasionat al filmelor și cărților de science-fiction, și un atent observator și comentator al progreselor științelor și tehnologiei. Pe amândouă le vom urmări și le vom discuta aici, atâta vreme cât avem combustibil.

Articolul a fost publicat inițial în revista de cultură ‘Literatura de Azi’

Steven Spielberg nu mai trebuie să demonstreze nimic pentru a fi considerat unul dintre giganții istoriei cinematografiei. Va împlini 80 de ani în luna decembrie, a regizat 35 de filme de lung metraj în 55 de ani de carieră, a produs alte câteva sute, a definit genuri cinematografice, a fost lăudat și defăimat de critici, spectatorii se înghesuie în sălile în care rulează filmele sale și le vizionează pe medii diverse de mai bine de jumătate de secol și – pe deasupra – are și peste 7 miliarde de dolari în bancă. A înființat propria sa casă de filme, în cadrul căreia promovează și susține regizorii care-i plac, pe cei care-i sunt prieteni și, mai ales, tinere talente în care crede. Tot aici își produce de mai multe decenii propriile sale filme. Singur își alege subiectele, colaboratorii, echipele cu care lucrează. Revine în mod aproape circular asupra câtorva teme principale: istoria americană, călătoriile și aventurile care l-au fascinat din copilărie, relațiile dintre părinți și copii, identitatea evreiască, raportarea la trecutul de multe ori tragic al comunității și familiei sale și – desigur – existența civilizațiilor extraterestre și contactul omenirii cu acestea. Tocmai această independență financiară și artistică face ca Spielberg să fie judecat, comentat și uneori criticat pe o altă scală valorică decât cea prin care sunt evaluați alți cineaști. Am revăzut și eu notele pe care le-am dat filmelor lui pe IMDB de-a lungul ultimilor 10 ani. Câteva au primit de la mine nota 10. Altele însă, nici ele puține, ‘doar’ note de 8 sau 7. Privind retrospectiv, nu doar că mă întreb cine sunt eu să-i dau note lui Spielberg, dar înțeleg încă ceva: calificativele acestea au un sistem de referință diferit. Sunt calificative în Universul Spielberg.

(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt15047880/mediaviewer/rm1150472194/)

‘Disclosure Day’, cel mai recent film al maestrului american, a avut premiera în iunie 2026 și a început să fie distribuit global, inclusiv în Romania unde a primit titlul ‘Ziua Adevărului’ (deși ‘Ziua Dezvăluirii’ ar fi fost o traducere mai exactă). Ideea filmului îi aparține lui Spielberg, scenariul fiind scris de David Koepp (n. 1963), unul dintre scenariștii de mare succes de la Hollywood, care a mai colaborat cu Spielberg la alte cinci filme regizate de acesta. Este al doilea film ca încasări în săli al lunii iunie (după ‘Toy Story 5’), cifra vânzărilor situându-se în ziua când scriu aceste rânduri (spre finele lui iunie) pe la 175 de milioane de dolari. Se știa cam de trei ani că Spielberg lucrează la ‘un film cu extratereștri’, dar secretul intrigii și detaliile producției au fost destul de bine păzite până foarte recent. În fapt, acest film completează un ciclu. Până acum se vorbea despre ‘trilogia cu extratereștri’ a lui Spielberg. Trilogia a devenit acum tetralogie. Patru filme care au fost realizate în decursul a 49 de ani. Să vedem cum a evoluat gândirea lui Spielberg în acest domeniu, în paralel cu arta sa cinematografică.

(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt0075860/mediaviewer/rm985474816/)

Primul film care a materializat pasiunea lui Spielberg pentru această tematică a fost ‘Close Encounters of the Third Kind’ (1977). A fost distribuit destul de repede în România, cu titlul ‘Întâlniri de gradul trei’ și l-am văzut pe la sfârșitul studenției mele într-una dintre sălile de pe ceea ce era atunci bulevardul cinematografelor din București. Spielberg dorea să facă acest proiect de mulți ani, prin 1973 propusese deja un prim scenariu marilor studiouri, dar abia după succesul lui ‘Jaws’ a putut strânge cei aproape 20 de milioane de dolari necesari realizării filmului în care jucau, printre mulți alții, Richard Dreyfuss și François Truffaut. ‘Close Encounters of the Third Kind’ este filmul unei obsesii. Un grup de oameni obișnuiți (inclusiv un electrician ‘guler albastru’ interpretat de Richard Dreyfuss) observă fenomene inexplicabile cu Obiecte Zburătoare Neidentificate (OZN-uri) și sunt ghidați de ceea ce par a fi obsesii maladive să călătorească spre un munte îndepărtat unde are loc (sub supraveghere guvernamentală) un prim contact istoric cu o civilizație din altă parte a Universului. Titlul filmului este derivat din clasificarea întâlnirilor cu extratereștrii de către astronomul J. Allen Hynek, în care al treilea tip (gradul trei) descrie observarea directă de către oameni a extratereștrilor sau a „ființelor însuflețite”. Producția, interpretarea actorilor și efectele speciale erau extraordinare, dar ceea ce pe mine m-a impresionat la acest film era o schimbare radicală de viziune. Spre deosebire de multe alte filme științifico-fantastice create între anii ’50 și ’70, în care extratereștrii erau prezentați ca invadatori doritori să distrugă civilizația umană, să exploateze resursele Terrei și să reducă la sclavagism omenirea, ‘Close Encounters of the Third Kind’ propunea imaginea unei civilizații superioare care întinde omenirii mâna spre cooperare, propunând chiar împărtășirea unor tehnologii avansate care ar putea rezolva multe dintre problemele noastre actuale. Era, dacă vreți, o generalizare a ideilor pacifistului și umanistului Spielberg în spațiul infinit.

(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt0083866/mediaviewer/rm1993282560/)

Linia aceasta este continuată în al doilea film faimos al lui Spielberg dedicat temei extratereștrilor – ‘E.T.’ (1982). Spectatorii români au avut ocazia să vadă oficial acest film în cinematografe doar în 2002, la ediția aniversară 20. La data lansării sale pe ecrane, dictatura impusese restricții severe și de cenzură ideologică, și de preț de achiziție, căci trebuiau achitate datoriile externe contractate tot de regimul comunist. Totuși, pe casetele piratate, filmul a fost văzut de mulți și înainte de schimbarea regimului. Spielberg combina aici două dintre cele mai dragi teme ale sale: extratereștrii și copilăria cu visele sale. Este un film clasic și emoționant care explorează legătura dintre un extraterestru, botanist pierdut eșuat singur pe planeta Pământ, și Elliott, un băiat singuratic. În aceeași măsură science-fiction și film de familie, ‘E.T.’ se concentrează pe teme precum copilăria, prietenia și trauma separării familiei.

Aveau să treacă peste 20 de ani până când Spielberg se vă întoarce la extratereștri. ‘War of the Worlds’ (‘Războiul lumilor’) din 2005 este bazat pe romanul clasic al lui H.G. Wells. Diferența de abordare este radicală față de filmele care l-au precedat, dar și față de ceea ce avea să urmeze, producția având loc în anii de după 11 septembrie 2001. Acest film transformă întâlnirea cu civilizația extraterestră într-un coșmar terifiant. Povestea urmărește un tată (interpretat de Tom Cruise) care încearcă cu disperare să-și protejeze copiii, în timp ce o forță extraterestră malefică și distructivă invadează Pământul.

Unii comentatori includ în această listă (a filmelor despre extratereștri ale lui Spielberg) și ‘Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull’ (‘Indiana Jones și Regatul Craniului de Cristal’) din 2008, al patrulea film din seria Indiana Jones a lui Spielberg. Eu ezit să o fac, știind că Spielberg însuși nu a vrut să transforme acest film într-unul despre extratereștri. Determinantă a fost influența lui George Lucas, care l-a convins pe Spielberg să-i descrie pe extratereștri în intrigă ca „interdimensionali” (adică veniți dintr-un univers paralel). Oricum, povestea marchează o revenire la concepția contactului pașnic dintre civilizații.

Ajungem, deci, la cel mai recent film al ciclului, cel pe care l-am văzut cu câteva zile în urmă, într-un mall bucureștean. ‘Disclosure Day’ revine la surse și la viziunea optimistă a lui Spielberg, dar adaugă un element nou, care era prezent doar implicit în filmele precedente: conspirația guvernamentală care are ca scop ascunderea sau minimizarea numeroaselor informații despre contactul cu civilizațiile extraterestre, cu scopul de a monopoliza aceste contacte și de a beneficia de tehnologiile avansate oferite omenirii de extratereștri. Acțiunea se petrece într-o lume în criză, în care mulți dintre locuitorii planetei au senzația că al treilea război mondial este iminent sau poate că a început deja. Știrile de la televiziune seamănă cu știrile noastre din aceste zile, atunci când o prezentatoare de buletine meteorologice pare a intra în transă și înlocuiește lectura temperaturilor probabile cu un mesaj într-o limbă necunoscută. Incidentul atrage atenția unui analist care tocmai furase de la firma de securitate cibernetică la care lucra dovezile electronice ale existentei extratereștrilor și felul în care guvernul american mușamalizase incidentele legate de întâlniri de gradul trei de-a lungul anilor, dar și acțiunile nesăbuite ale unor militari și politicieni care văd în extratereștri doar inamici cu care se pot purta noi războaie. În scurtă vreme, cei doi vor avea pe urmele lor armatele de polițiști, agenți FBI și securiști angajați de malefica mare corporație care, sub pretextul securității cibernetice, protejează în realitate secretele întunecate ale statului paralel. Curajoșii eroi vor încerca să salveze omenirea expunând public aceste informații care aparțin tuturor, în ceea ce numesc ‘Ziua Adevărului’ (‘Disclosure Day’).

Are un rol în poveste și tehnologia superioară a extratereștrilor, o ilustrare perfectă a celei de-a treia dintre Legile Previziunilor enunțate în 1962 de scriitorul Arthur C. Clarke: ‘Orice tehnologie suficient de avansată este imposibil de distins de magie’. La fel ca și în filmele precedente ale ciclului, va avea loc și în ‘Disclosure Day’ o întâlnire de gradul trei, adică extratereștrii își vor face apariția. Pe mine personal, cinematografic, scenele de acest gen mă dezamăgesc puțin. Poate deoarece cred că este mai bine să lăsăm imaginația să lucreze liber și să evităm să concretizam inefabilul. Asta se întâmplă nu doar în filmele lui Spielberg, dar parcă tocmai la el, felul în care își imaginează fizic ființele din alte colțuri ale Universului mă dezamăgește. Bine, cu excepția lui E.T., desigur.

(sursa imaginii: https://people.com/steven-spielberg-admits-he-has-a-strong-suspicion-aliens-are-real-11929541)

Crede Steven Spielberg în existența extratereștrilor și în posibilitatea întâlnirilor de gradul trei? Este o întrebare pe care și-au pus-o mulți admiratori și pe care i-au adresat-o reporterii regizorului însuși. Din ceea ce am citit și am auzit, cred că răspunsul este DA. Spielberg nu doar că este convins de existența vieții sub forme diverse în afara spațiului terestru, dar chiar și-a exprimat convingerea că omenirea va descoperi ființe extraterestre în timpul vieții noastre. Spielberg este un om curios și un avid cititor de literatură de popularizare a științei. Convingerile sale se bazează pe scrierile unor savanți precum Carl Sagan, care au demonstrat matematic că ar fi o aroganță să credem că oamenii sunt singura formă de viață inteligentă din univers. Tot matematic, cercetările mai recente care folosesc informațiile dobândite despre dimensiunile și diversitatea Universului arată că în raza accesibilă nouă ar trebui să existe mii de planete în care să fie îndeplinite condițiile apariției vieții. Spielberg a studiat de asemenea numeroase documente și mărturii despre apariții ale vehiculelor extraterestre și întâlniri cu pasagerii acestora și concluzia lui este că există destul de multe probe circumstanțiale care să confirme realitatea unei părți din aceste incidente.

Am și eu o opinie în aceasta privință. Sau mai bine zis o întrebare. De ce majoritatea covârșitoare a relatărilor despre OZN-uri provin din Statele Unite? În unele baze de date ale raportărilor, 75% dintre evenimente provin din SUA adică un raport 3:1 față de numărul evenimentelor din restul lumii, în timp ce în altele raportul este și mai sever, până la 20:1. Există explicații, majoritatea de ordin cultural și istoric (psihozele Războiului Rece de după 1945, tendința de relatări senzaționale din presa americană), dar și tehnic (instrumentație mai avansată de observație). Toate acestea nu explică însă, în opinia mea, distribuirea atât de inegală a acestor raportări. Administrația americană a început să declasifice și să permită treptat accesul public la o parte dintre aceste informații. Există baze de date similare și în alte țări: Rusia sau China, de exemplu? Deocamdată, dacă ele există, sunt încă considerate secrete de stat – moștenire a trecutului sau prezentului comunist al acestor țări. Până când nu vor putea fi studiate arhivele de pe tot globul, nu poate fi dat un răspuns solid documentat la această întrebare.

(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt15047880/mediaviewer/rm313510914/)

Ceea ce este cert este că întâlnirile de gradul trei sunt excelente materiale pentru literatura și filmele science-fiction. Hollywood a preluat tema încă din anii ’40 și ’50, când cineaști precum Kubrick, Lucas, Riddley Scott sau Spielberg au creat fiecare viziuni noi, fiecare diferită de a celorlalți. În mod cert, interesul public a alimentat și fluxul informațional, între cercetarea științifică și ficțiune existând o influență reciprocă. Filmul ‘Disclosure Day’ este un bun exemplu în acest sens. Scenariul este evident influențat de știrile curente, dar și de teoriile conspirative, în spatele cărora Spielberg crede că poate exista un dram de adevăr. Viziunea sa este din nou optimistă, poate tocmai deoarece lumea din film, atât de aproape de un război mondial autodistrugător, seamănă atât de mult cu cea reală. Avem nevoie de optimism. Unul dintre serialele mele de televiziune preferate din toate timpurile, difuzat în anii ’90 ai secolului trecut era ‘X-Files’. Deviza agentului FBI Fox Mulder care investiga împreună cu sceptica sa colegă Dana Scully cazuri misterioase de tot felul era ‘I want to believe’, ceea ce sublinia obsesia sa pentru căutarea probelor concrete de existență a contactelor cu extratereștri. Eroii lui Spielberg sunt bântuiți de aceeași obsesie. Ei vor ajunge nu doar să vadă, ci și să atingă. Va ajunge Spielberg – și noi împreună cu el – să fie martor al unui asemenea eveniment în decursul vieții sale?  Vom urmări și vom relata. Deocamdată, ne delectăm cu încă un film pe care niciun pasionat al genului nu are voie să-l piardă.

Articolul a fost publicat inițial în revista de cultură ‘Literatura de Azi’